Se afișează postările cu eticheta versuri in romana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta versuri in romana. Afișați toate postările

marți

7 years de Lukas Graham, tradus în limba română


Am avut o dată şapte ani, şi mama mea mi-a spus
Du-te şi fă-ţi nişte prieteni sau o să rămâi singur
Am avut o dată şapte ani

Trăiam într-o lume mare, dar noi credeam că eram giganţi
Dădeam tot ce era mai bun, învăţam repede
La 11 am fumam ierburi şi beam lichior
Nu eram bogaţi dar eram mai mereu pe afară

Am avut o dată unsprezece ani
Du-te şi găsește-ți o soție sau o să rămâi singur
Am avut o dată unsprezece ani

Am avut mereu vise, la fel cum a avut şi tata
Aşa că am început să scriu câtece, să scriu poveşti
Despre acea glorie care întotdeauna mă plicitisea
Pentru că doar cei pe care îi iubesc mă cunosc cu adevărat

Am avut odată douăzeci de ani, povestea mea a fost spusă
Înainte de răsărit, când eram singur
Am avut odată douăzeci de ani

Văd numai obiective, nu cred în eşec
Ştiu că până şi cei de jos pot face ceva măreţ
Am prietenii cu mine
Şi dacă nu ne întâlnim până plec, sper că ne vom întâlni mai târziu

Am avut odată douăzeci de ani, povestea mea a fost spusă
Scriam despre orice-mi ieşea în cale
Am avut odată douăzeci de ani

Curând vom avea treizeci de ani, cântecele noastre au fost vândute
Am călătorit prin toată lumea şi mai avem de cutreierat
Curând vom avea treizeci de ani

Încă învăţ lucruri despre viaţă
Eu şi cu soţia mea avem deja copii
Le pot cânta toate cântecele mele
Şi le pot spune poveşti
Majoritatea prietenilor încă sunt cu mine
Câţiva vor succes
Şi alţi câţiva au rămas în urmă
Frate, încă-mi pare rău

Curând voi avea şaizeci de ani, tata are deja şaizeci şi unu
Adu-ţi aminte ce ai făcut în viaţa asta şi după totul va fi bine
Am făcut un om aşa fericit atunci când i-am scris o scrisoare
Sper să vină copii mei să mă viziteze o dată sau de două ori pe lună

Curând voi avea şaizeci de ani, voi credea că lumea e rece
Sau voi avea o grămadă de copii care mă vor încălzi?
Curând voi avea şaizeci de ani

Curând voi avea şaizeci de ani, voi credea că lumea e rece
Sau voi avea o grămadă de copii care mă vor încălzi?
Curând voi avea şaizeci de ani

Am avut o dată şapte ani, şi mama mea mi-a spus
Du-te şi fă-ţi nişte prieteni sau o să rămâi singur
Am avut o dată şapte ani

Am avut o dată şapte ani

Ți-a plăcut? Propune alte versuri.

luni

Lana Del Rey - Young and Beautiful (tradus)


Am privit cum lumea
Le-a făcut pe toate
Am terminat cu asta
Diamante, strălucitoare
În Bel Air acum
Nopți călduroase de vară, în mijlocul lui iulie
Când tu și cum mine eram sălbatici
Zile nebune, luminile orașului
Cum te-ai juca cu mine ca un copil

Mă vei mai iubi
Când nu voi mai fi tânără și frumoasă?
Mă vei iubi
Când voi avea doar sufletul meu îndurerat?
Știu că o vei face, știu că o vei face
Știu că o vei face
Mă vei iubi când nu voi mai fi frumoasă?

Am văzut lumea cum le-a ars pe toate
Ca și această etapă din viața mea
Îngeri păzitori în acest nou început
Zile călduroase de vară, rock'n'roll
Și toate căile prin care am reușit să-ți cunosc
Chipul tău drăguț și sufletul electric

Mă vei mai iubi
Când nu voi mai fi tânără și frumoasă?
Mă vei iubi
Când voi avea doar sufletul meu îndurerat?
Știu că o vei face, știu că o vei face
Știu că o vei face
Mă vei iubi când nu voi mai fi frumoasă?

Dragă Stăpâne, când voi ajunge în rai
Te rog lasă-mă să-mi aduc și sufletul pereche
Uneori vine și mă întreabă dacă l-ai lăsa să intre
Tată, spune-mi dacă poți
Acea grație, acel corp,
Oh acel chip mă face să vreau să petrec
El e soarele meu, el mă face să strălucesc precum diamantele

Și mă vei mai iubi
Când nu voi mai fi tânără și frumoasă?
Mă vei iubi
Când voi avea doar sufletul meu îndurerat?
Știu că o vei face, știu că o vei face
Știu că o vei face
Mă vei iubi când nu voi mai fi frumoasă?
Mă vei iubi când nu voi mai fi frumoasă?
Mă vei iubi când nu voi mai fi tânără și frumoasă?

7 years de Lukas Graham, tradus în limba română

Am avut o dată şapte ani, şi mama mea mi-a spus Du-te şi fă-ţi nişte prieteni sau o să rămâi singur Am avut o dată şapte ani Trăiam î...