vineri

Versuri Adele - Hello (tradus)


Bună, eu sunt
Mă întrebam dacă după toți aceși ani ai vrea să admiți
Că ai putut să treci peste tot
Ei spun că timpul vindecă
Dar nu prea a făcut asta
Bună, mă poți auzi
Sunt în California și visez la cum eram noi
Când eram mai tineri și liberi
Am uitat cum a fost totul înainte ca lumea să se prăbușească

Suntem atât de diferiți
Și ne despart atât de multe mile

Te salut de pe partea cealaltă
Cred că am sunat de o mie de ori
Să-ți spun că-mi pare rău pentru tot ce am făcut
Dar atunci când te sun nu ești acasă
Măcar pot să spun că am încercat
Să-ți spun că-mi pare rău că ți-am frânt inima
Dar acum nu mai contează pentru că asta nu te mai poate îndepărta

Bună, cum mai ești
Vorbesc așa de mult despre mine, îmi pare rău
Sper că ești bine
Ai reușit să scapi din orașul ăla în care nu se întâmpla nimic nou

Nu e un secret că noi
Nu mai avem timp

Te salut de pe partea cealaltă
Cred că am sunat de o mie de ori
Să-ți spun că-mi pare rău pentru tot ce am făcut
Dar atunci când te sun nu ești acasă
Măcar pot să spun că am încercat
Să-ți spun că-mi pare rău că ți-am frânt inima
Dar acum nu mai contează pentru că asta nu te mai poate îndepărta

Te salut de pe partea cealaltă
Cred că am sunat de o mie de ori
Să-ți spun că-mi pare rău pentru tot ce am făcut
Dar atunci când te sun nu ești acasă
Măcar pot să spun că am încercat
Să-ți spun că-mi pare rău că ți-am frânt inima
Dar acum nu mai contează pentru că asta nu te mai poate îndepărta



Ți-a plăcut? Propune alte versuri.

Un comentariu:

  1. După ce am văzut o postare pe internet a lui Jenna din SUA care spunea cum a fost ajutată de Dr. DAWN, am decis să-l contactez pentru ajutor pentru că nu aveam de ales, tot ce îmi doream era să-mi recuperez iubitul și fericirea. Spre cea mai mare surpriză a mea iubitul meu a venit acasă în genunchi că ar trebui să găsesc un loc în inima mea să-l iert, am fost cu adevărat uimit și șocat când iubitul meu a îngenuncheat cerșind iertare și să-l accept înapoi. Sunt foarte lipsit de expresii și nu știu cât de mult să vă transmit aprecierea mea Dr. DAWN. Ești un Dumnezeu trimis să restaureze o relație ruptă, iar acum sunt o femeie veselă. datele lui de contact sunt Whatsapp +2349046229159 dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai ?

7 years de Lukas Graham, tradus în limba română

Am avut o dată şapte ani, şi mama mea mi-a spus Du-te şi fă-ţi nişte prieteni sau o să rămâi singur Am avut o dată şapte ani Trăiam î...