sâmbătă
Shakira&Rihanna - Can't Remember To Forget You (tradus)
Ți-am lăsat o notiță pe un picior al patului
Am scris să nu-mi repet greșelile din trecut
Ce tind să fac când vine vorba de tine
Tind să văd doar ce e bun în tine
Felul în care mă face să mă simt, trebuie să dureze
N-am mai întâlnit pe nimeni așa de diferit
Iată că începem
El este o parte din mine acum, o parte din mine
Așa că oriunde mergi eu te urmăresc, urmăresc, urmăresc
Nu-mi aduc aminte să te fi uitat
Tot uit că ar fi trebuit să te las
Dar atunci când mă privești, singura amintire pe care o am
E cea atunci când ne sărutam sub lumina lunii
Nu-mi aduc aminte să te fi uitat
Nu-mi aduc aminte să te fi uitat
Mă întorc din nou
Mă arunc din tren
Aterizez direct în patul său
Repet toate greșelile din trecut
Ceea ce vreau să spun este că nu mai vreau să uiți
Vezi doar ce e bun din mine
Felul în care mă face să mă simt
Felul în care mă face să mă simt
Niciodată n-am crezut că am să mă port așa de stupid
Iată că începem
El este o parte din mine acum, o parte din mine
Așa că oriunde mergi eu te urmăresc, urmăresc, urmăresc
Nu-mi aduc aminte să te fi uitat
Tot uit că ar fi trebuit să te las
Dar atunci când mă privești, singura amintire pe care o am
E cea atunci când ne sărutam sub lumina lunii
Nu-mi aduc aminte să te fi uitat
Nu-mi aduc aminte să te fi uitat
Aș răpi și aș ucide doar ca să fiu cu el
Aș face orice pentru acel băiat
Aș da și ultimul meu bănuț să-l țin în brațe în seara asta

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 years de Lukas Graham, tradus în limba română
Am avut o dată şapte ani, şi mama mea mi-a spus Du-te şi fă-ţi nişte prieteni sau o să rămâi singur Am avut o dată şapte ani Trăiam î...
-
E ceva în legătură cu tine E ca o obsesie Lovește-mă cu cel mai bun glonț al tău, scumpo Nu am nici un motiv să nu am încredere în t...
-
Îmi faci doar rău Scumpule, îmi faci doar rău Îmi faci doar rău Dar, iubitule, te vreau Diet moutain dew, da, New York N-am mai...
-
Hei frate, avem un drum nemărginit pe care trebuie să-l redescoperim Hei soră, știu că apa-i dulce, dar sângele-i mai dens Oh, dacă cer...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ce părere ai ?